Mă prezint
Alexandra Chioveanu - fotograf profesionist
Bine ai venit! Sunt Alexandra, mamă și fotograf profesionist.
Misiunea mea e să ajut cât mai multe familii – bebeluși, copii, părinți și bunici – să păstreze peste ani cele mai frumoase amintiri. Bebeșușii și perioada de maternitate ocupă un loc special în serviciile pe care le ofer.
Sunt mama a două fete minunate care ma fac în fiecare zi fericită. Ele sunt speciale pentru mine pentru că au adus în viața mea nu doar bucuria de a fi mamă, dar și pasiunea pentru fotografie. Tot ele m-au ajutat să descopăr și să-mi dezvolt calmul, copilăria, increderea, imaginatia. Iar aceste abilități îmi sunt necesare în fiecare zi în ședințele foto cu cei mici și cei mari. Tot alături de ele am învățat că amintirile contează! Cum putem să păstrăm aceste amintiri gingașe unice?
Prin fotografie te pot ajuta să construiești incă de la nașterea micuțului tău cele mai frumoase amintiri: pentru tine și copilul tău.
De ce să lucrezi cu mine?
- În ultimii 8 ani, fotografia s-a transformat dintr-un simplu hobby în principala ocupație care mă fascinează.
- Mă număr printre puținii fotografi de gen profesioniști din România.
- Urmăresc tutorialele marilor fotografi în domeniu legate de siguranța și expresivitatea posturilor fotografice.
- Am un studio călduros și luminos dedicat copiilor mici. Lucrez alături de o echipă dedicată și cunoaștem foarte bine etapele de dezvoltare ale copiilor, pornind de la primele zile de viață, până la adolescență.
- Eu însămi cunosc sentimentul matern și știu cum să-l evidențiez în fotografie, asigurând bebelușului confortul natural.
- Toată recuzita și decorurile folosite este construită de mine: sunt pregătite pături moi, spălate și călcate, coșulețele pentru fotografii sunt sigure (în interiorul lor pun o greutate pentru a asigura stabilitatea necesară) etc.
- Siguranța este o prioritate în modul meu de lucru: propun numai poziții comode, testate, care nu pun în pericolul copilul. Mămica este mereu alături de mine să așeze bebelușul și îi susține capul atunci când bebelușul stă pe burtă. În orice poziție ar fi, copilul are asigurată stabilitatea, indiferent de tresăririle sau mișcările neașteptate pe care le-ar putea face.
- Iubesc și înțeleg copiii și știu cum să îi atrag să putem colabora ușor, indiferent dacă sunt bebeluși somnoroși sau copilași năstrușnici.

„Este minunat sa lucrez cu copii și bebeluși! Este emoționant să împărtășesc pentru câteva ore magia venirii unui bebelus in familie! Sunt onorată să trăiesc cele mai frumoase momente din viața multor familii, când totul e plin de dragoste, liniște, bucurie, puritate! Ei bine, eu sunt ca o zână fermecată ce capturează aceste clipe unice sublime și le face să dăinuie peste ani în fotografii încărcate de cele mai pure emoții!”
Fotograf profesionist în București
Cum se desfășoară o sesiune foto?
- Ședințele foto cu bebeluși durează în medie 3 ore și poate varia în funcție de bebeluș.Îl voi fotografia doar dormind, iar fiecare bebeluș are propriul ritm de somn.
- Ședința foto se realizează în studioul meu, în care folosesc doar lumina naturală. Ora de programare pentru ședința foto va fi stabilită în funcție de poziția soarelui.
- Voi fi preocupată de tot ce e necesar pentru ca voi să vă simțiți confortabil: voi fi atentă la semnele bebelușului, la poziționări, temperatura din studio, hăinuțe curate și răbdare pentru hrană și somn.
- Pentru fiecare bebeluș pregătesc 3 decoruri unice și recuzită: tot ce e necesar pentru o ședință foto memorabilă.
- Fiți pregătiți: vom face fotografii și cu voi, părinții. Înainte de sesiunea foto, vă voi da mici indicii legate de vestimentație.

Dacă dorești să stabilim o sesiune foto profesionistă în București
sau doar vrei să mă saluți...
Cele mai recente lucrări



















